Schimbăm lumea prin învățare
Daniel Amariei Universitatea Alternativă
Poți avea un impact mai mare decât crezi tu printr-o simplă Donație pentru Educație.
Universitatea Alternativă este o sferă de energie în care tinerii care vor să schimbe lumea învață de plăcere. Aici am învațat să fiu pentru mine,dar și pentru ceilalți. Dacă la început mi-era teamă să greșesc, acum am curaj să o dau în bară și să știu că e ok. Îmi asum și invăt din greșeli.
Din 2013 sunt în UA, timp în care mi-am deschis un un start-up în Incubatorul universității, mi-am dat seama că vreau să mă dezvolt pe zona de antreprenoriat și să am un impact în mediul antreprenorial din România lucrând cu tineri care își deschid afaceri.
Eu o să alerg pentru ei, tu poți să îi susții să își dezvolte caracterul și să descopere care sunt acele lucruri pe care vor să le experimenteze.
Te invit să-i susții și pe tinerii ''schimbă-lume'' care aleargă împreună cu mine:
Mădă & Aura // Vadim+Ana+Andrei // Adrian
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul